Articole & Tutoriale VoIP

Utilizarea unui telefon analogic impreuna cu platforma Asterisk

27 Jul 2010

Dupa cum stim la o centrala de tip Asterisk putem sa conectam telefoane VoIP sau aplicatii de tip softphone, in vederea efectuarii de convorbiri telefonice peste internet. Dar ce ne facem in cazul in care dorim sa efectuam convorbiri telefonice peste internet, folosind telefonul de la birou/acasa care este cuplat la linia telefonica clasica (PSTN - de ex. Romtelecom). Pentru a putea face acest lucru avem nevoie de un adaptor telefonic (ATA) sau o placa analogica, care sa faca legatura intre reteaua digitala (Asterisk) si reteaua analogica (linia telefonica analogica). Mai multe informatii despre cum se conecteaza o linie analogica la o centrala Asterisk, se regasesc in articolul "Despre VoIP" .

In cele ce urmeaza ne propunem sa descriem cum se configureaza un astfel de echipament pentru a fi folosit impreuna cu un telefon analogic, pe o centrala de tip Asterisk. Echipamentul folosit pentru teste a fost un adaptor Linksys PAP-2T. Pe serverul Asterisk, folosit in cadrul testelor, a fost instalata o distributie trixbox CE v2.6.2.3.

Conectare

Adaptorul telefonic Linksys PAP-2T prezinta un port RJ45 (Internet), doua porturi RJ11 (Line 1 si Line 2) si un port destinat alimentarii echipamentului.

PAP-2T

In portul RJ45 marcat cu "Internet" se conecteaza cablul ethernet aferent retelei in care urmeaza a fi utilizat echipamentul. In portul RJ11 marcat cu "Line 1" se conecteaza telefonul analogic. Se conecteaza alimentatorul la reteaua electrica si se introduce mufa acestuia in adaptor. Daca totul este conectat corect ledurile de culoare verde, situate pe carcasa echipamentului, trebuie sa clipeasca intermitent.

Configurare/Instalare

Configurare extensie analogica

Extensiile analogice folosesc telefoane analogice (cu sau fara display, simple sau de tip DECT) conectate in reteaua de telefonie digitala prin intermediul unui adaptor VoIP. Pentru a putea efectua apeluri de pe telefonul analogic, cuplat la adaptorul VoIP, trebuie sa asociem o extensie in centrala Asterisk, cu linia telefonica analogica, pe care se vor primi si efectua apeluri.

Pentru a instala un telefon analogic sunt necesari urmatorii pasi:

  • In cazul in care nu exista o extensie disponibila, se defineste o extensie noua in centrala Asterisk
  • Se afla adresa IP a adaptorului la care este conectat telefonul si, folosind un browser web, se intra in interfata grafica de configurare
  • Se folosesc datele specifice extensiei (utilizator si parola) precum si datele de configurare specificate in instructiunile de configurare pentru protocolul VoIP corespunzator (SIP sau IAX).
  • Se cupleaza telefonul analogic intr-unul din porturile marcate cu "Line 1" si "Line 2". In cazul nostru telefonul a fost cuplat in "Line 1".

Configurarea adaptorului telefonic

Setarile de baza pentru conectarea la retea a adaptorului telefonic Linksys PAP-2T se fac prin intermediul telefonului analogic, cuplat in portul "Line 1". Ulterior celelalte setari/configurari se vor face prin intermediul interfetei web de administrare.

Pentru a intra in meniul de configurare al adaptorului se tasteaza pe telefon de 4 ori "*". Mai jos se gasesc comenzile pentru configurarea serviciilor:

**** Enter Menu
100# Check DHCP - in receptor veti auzi daca acest serviciu este activat sau nu
101# Set DHCP -> pentru dezactivare se tasteaza "0" si pentru activare se tasteaza "1"
110# Check IP address
111# Set IP address -> adresa IP se introduce cu ajutorul tastelor de pe telefon. Pentru punct se foloseste tasta "*". Daca optiunea DHCP este activata se va auzi mesajul "Invalid Option"
120# Check Network Mask
121# Set Network Mask -> network mask-ul se introduce cu ajutorul tastelor de pe telefon. Pentru punct se foloseste tasta "*". Daca optiunea DHCP este activata se va auzi mesajul "Invalid Option"
130# Check Gateway
131# Set Gateway -> adresa gateway se introduce cu ajutorul tastelor de pe telefon. Pentru punct se foloseste tasta "*". Daca optiunea DHCP este activata se va auzi mesajul "Invalid Option"

Interfata de administrare web

Dupa ce am aflat adresa IP (110# din meniul de configurare) alocata adaptorului telefonic PAP-2T, ne conectam la adresa respectiva prin intermediul unui browser de web. Configuratia implicita asigura conectarea fara parola pentru un utilizator normal (User) sau un administrator (Admin). Se selecteaza tipul de utilizator Admin si se alege optiunea de tip "Advanced view".

Configurarea portului "Line 1" destinata telefonului analogic

  • Se alege sectiunea "Line 1" (sau "Line 2", in functie de portul folosit de telefonul respectiv). In cazul nostru telefonul a fost cuplat in "Line 1"
  • Se verifica ca optiunea "Line Enable" este setata cu valoarea "Yes"
  • Se completeaza parametrii "Proxy" si "Outbound Proxy" cu adresa serverului Asterisk
    Configurare PAP-2T
  • Se completeaza parametrii "Display Name", "User ID" si "Auth ID" cu valoarea specifica utilizatorului extensiei respective. Extensia folosita in cadrul testelor a fost definita in prealabil pe serverul Asterisk.
  • Se completeaza parametrul "Password" cu valoarea parolei setata pentru extensia respectiva
    Configurare PAP-2T
  • Se inlocuieste configuratia existenta pentru parametrul "Dial Plan" cu urmatoarele valori (*x.|**x.|x.). Aceste valori permit formarea secventelor de numere ce preced caracterul "*", in cazul nostru, cel mai bun exemplul fiind tastarea codurilor Asterisk (de ex. "*43" codul pentru aplicatia echo). De asemenea, parametrul "x." permite apelarea oricarui numar ce poate fi asociat unei extensii interne, sau formarea unui numar spre exterior.
    Configurare PAP-2T
  • Se salveaza setarile efectuate utilizand butonul "Save Settings".

In momentul acesta adaptorul este setat. Daca se va apela extensia "110" telefonul analogic cuplat in portul "Line 1" al adaptorului telefonic va suna.

Acelasi procedeu se aplica si in cazul in care se doreste instalarea a inca unui telefon analogic, in cel de-al doilea port al adaptorului telefonic. Cel de-al doilea telefon analogic poate fi configurat pentru o noua extensie (de ex. "111") asociata portului "Line 2". Pentru acest lucru trebuie neaparat definita si aceasta extensie ("111") in centrala Asterisk.

Asteptam comentariile si sugestiile dumneavoastra pe adresa info@modulo.ro cat si pe forumul VOIP - totul despre voice over ip, cu subiectul "Utilizarea unui telefon analogic cu Asterisk ".